Aiureala, primavaratica

Stii cum ti se cufunda pasii aceia greoi in nisipul acela putin incins? E senzatia aceea de care tu, ai vrea sa scapi, pentru a putea alerga spre infinit, cu fruntea-ti alba incrucisata de ganduri-seci. Dar eu, vreau doar sa o am. Poate azi sau de ce nu, maine. Vreau sa o am incrucisata intre ganduri asa cum ai tu fruntea alba-ti incrucisata. Vreau sa o am incrucisata printre vertebre si sa ma trezeasca cu un buna dimineata, iar mai apoi sa ma alerge spre infinit, prin tocmai ce e ea: stare de bine regasita in tine, nisipul plajei mele moi. E o senzatie de eliberare si de incertitudine. Inceritudinea a ceea ce ai si a ceea ce vrei. Incertitudine ce pare a vrea sa se transforme in limita de vis. Limita de vis sustinuta de albastrul acela, usor verzui parca picat de un Gigorescu nou. Ma aprinzi cu vorbe de dor si ma inveti parca sa zbor. Imi alungi simturile prin vertebrele ce vor si ele parca, sa zboare. Ma iubesti prin simturi si ma rasfeti cu ganduri

Ivona