Marti, octombrie. Ore, priviri, sentimente aruncate. Ploua. Eu. Ploaia si geamul acela ce-ti e atat de cunoscut. Vant.Melancolie. Incertitudine. Fericire improvizata. Iar tu, ploaie ce pana acum te lasam sa'mi atingi trupul cu picaturile-ti fie calde, fie reci, astazi mi te frangi pe pielea-mie rece, mi te prelingi pe sufletul incetosat, iat tu, chiar tu vantule, imi desiniri parul facandu-l parca sa nu te vrea, sa nu te mai vrea.
Pana acum, te iubeam, ploaie. Dulce ca diminetile cu roua de vara, unica la fel ca amurgurile-n doi ce ne-au dezvelit sentimente.
Astazi nu. Astazi imi accentuezi fiecare urma de nepasare si stergi orice zambet fortat. Nu astazi, nu, ploaie.
Ma trezisem atat de fericita astazi. Pentru simplul fapt ca te visasem iar, oare?! Si-ajung la scoala.Te vad, zambesc si ziua-mi pare mai frumoasa. Mai senina decat intunericul senistrul al norilor de afara. Fosnete. Zgomote. Dar zambetele? Intru in clasa si imi gasesc fiinta ce'mi e simetrie, ce'mi e gand, ce'mi e speranta, prietena, caldura, lacrima, zambet; imi sopteste-' Pana si vremea asta imi face in ciuda azi'. Nu prea eram cu gandul la ce-mi spunea. Eu eram fericita si incercam sa ii explic cum vad eu fericirea in fiecare strop ce mi se sparge-n palma, ce ma atinge.
Cateva ore, cateva priviri, cateva cuvinte aruncate mi-au fost deajuns sa-mi cufund sufletul printre amintiri si sa ma multumesc doar cu imaginea zilelor cu soare, cu amurg pe la 8 si ceva, cu hug-ul nostru si-atat. Si totusi, de vina sa fi fost tu sau ea,vremea?
Ivona
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu