Cateva linii curbe desenate pe o foaie alba intr-o ora banala de biologie. Hm, dar nu pare a avea accent de banalitate sau orice altceva care ar putea avea legatura cu asta. Si totusi,discutia devenea din ce in ce mai plictisitoare pentru cei din jurul meu. Ma asteptam sa fie la fel si pentru mine. Nu a vrut sa fie asa. A starnit meditatie, melancolie si a continuat sa’mi accentueze acel sentiment, atat de ciudat, atat, atat de ciudat pe care nici fiintele ce ma cunosc atat de bine nu au reusit sa il inteleaga,ci au continuat sa ma intrebe ce ai, asezate in cercuri perfect concentrice in jurul bancii mele, toate avand drept centru: eu. Nu e nevoie, nu.
Tema: Diviziunea celulelor.
Stateam, ma uitam in ochii tai si’ti ziceam:
Ca mai apoi, un alt tip de diviziune. Plan secund, joc secund:
-Uitele, vezi, s’au divizat. Vezi? Vezi dunga aceea? Nu le mai contureaza distanta dintre ci ele, divizate fiind, raman tot lipite. De ce acestea au ramas lipite si celelalte nu? De ce? De ce primele uite, uitele , au 4 mm intre ele pe cand cele secunde vor sa ramana lipite, chiar daca linia aceea a incercat sa le desparta, nu au vrut, au ramas lipite, ceva le unea, nu au vrut sa accepte distanta, nu.
De ce?
Da, si te-am zapacit toata ora cu intrebarile mele stupide, de ce si pentru ce, fiinta ce ma accepti cu tot ce sunt, cand sunt, cum sunt. M-ai ascultat iar ca raspuns?
De ce? Pentru ca asa e viata. S-au divizat, fenomen normal, studiat intr-o banala ora de bilogie pentru voi, cu multe intelesuri pentru mine. Poate prea multe. Azi refuz sa mai visez, sa mai spun'fara normalitate astazi'.Azi privesc lumea asa cum e. Pentru ca visele nu mi-au demonstrat decat ca sunt un copil alintat,ce nu vedea decat partea aceea ce defapt, nu era asa. Toata realitatea asta a mea este doar o irealitate priceput maiestrita.
Ivona
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu