24

Oglinda nu ma mai recunoaste,
Imi arunca priviri straine,
Ma omoara, ma renaste.
Ce-i cu fata mea si chiar cu mine?

Si sufletul? Cu el ce se petrece?
De ce nu stie ce sa aleaga?
Se arunca ca de pe trambulina in sangele rece
Si in loc sa inoate… ca un nebun alearga.

Poseda iubire si e atat de posesiv.
Ma doare ca a iubi nu are pe cine
Ca din toti … evident… ostentativ,
Au ce le trebuie… si nu au de la mine.

Sau poate de la mine au adunat
Si-acum se lauda cu ele
Ca din toate cretele de pe asfalt
Mai mult de 24 sunt ale mele.

Te-arunci in lichidul ochilor mei
Si te rogi iar pentru un potop
Si culmea… pe mine in arca nu ma iei,
Ma lasi sa ma inec in tot ce-nseamna strop!

Si sunt atat de multi…
Si asa mult joaca teatru.
Nu-s milioane si nici mii...
Sunt numai 24.

Cand o sa uit de tine,
Numar neinsemnat si trist?
Esti urma de pe sine.
De mi-ai fost tu scris?

Oricum ramai in urma,
Ramai ecou de vise.
Cand te visam pe tine...
Luminile erau stinse.

Acum esti folosinta,
Esti detaliu de cadru
Caci tu... pana la urma
Esti doar... un 24.


Madalina.