Zi de noiembrie. Aceleasi ganduri, sterse uneori, alteori…mai puternice decat vre-odata. Aceeasi strada, acelasi copac pe langa care treci, trec in fiecare zi. Un vant bezmetic vrea sa ma aduca in starea realista de care am nevoie. Acelasi vant, imi era dor de tine. Tu, cel care ma iubesti si vara, si iarna, si cand totul e un haos, si cand sunt singura in fara marii, visand, iubind, sperand. Acelasi vant ce mi-e impreuna mereu, acelasi ce nu m-a dezamagit niciodata. El cel care mi s strecoara prin fiecare celula, trezeste dor, amintire si cam..atat. Acelasi dor nebun de vara ce il trezesti in fiinta ce ma numesc eu. Acel dor nebun de tine,da , de tine. Dor nebun, greoi si dur. Aceeasi obsesie poate pentru acea vara, speciala prin unicitatea ei. Pentru cerul acela, ce de fiecare data ma scalda in culorile’i la apus, pentru mirosul acela proaspat cand puteam spune: Iubesc, pentru acel suflet in care ma cuibaream, in care gaseam tot, tot ce aveam nevoie, tot ce sperasem, tot.. La trecut, toate. Si in ultima perioada mi se spune tot mai des ca sunt o visatoare. Traiesc in lumea mea, aceea cu norisori in forma de vata p bat si soare in forma de acadea. Visator e copilul din mine. Vine o vreme cand trebuie sa fiu constienta de ceea ce sunt, de ceea ce am, de ceea ce esti. De ceea ce acum nu mai e. Vine o vreme cand visele ajung la capatul cursei, cand inima incepe sa bata mai tare, sa spuna ca mai vrea iar eu?Incerc sa o conving ca s’a zis cu joaca. Si revenind la toamna mea. La vantul meu. Mergeam pe strada mea. Da, aceeasi strada. Un zambet palid parca incerc sa schitez. De ce? Pentru tot pentru tot ce imi oferi in fiecare zi, tu , lume-o. Tot. acel soare ce inca mai are puterea sa-mi zambeasca desi nu e acelasi ce era candva, acel vant, bezmetic, nauc, ce ma iubeste si-acum, aceeasi privire, ce-o caut in fiecare zi. Iar cu mine, cum ramane? Eu, aceeasi?
Ivona
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu