Mi-e dor de lumina cu noi. De umbra ce o zidea prietenia. De umbra acelor maini tremurande, de umbra lacrimii ce nu voia sa cada, spre nu a face pe celalalt sa planga. Mi-e dor de lumina din ochi si caldura din ghemul palmei tale. De zgomotul unei inimi doritoare de verde, de cugetul unui suflet doritor de doi. De gandul ce era zapacit, de suflul ce’mi mangaia o pleoapa, uneori. Mi-e dor de cer, de-un cer in care descopereai elefanti cu biscuiti in mana. De-un soare ce ti-l acadeliticeam mereu. De-un gand ce mie’mi era spus. Mie draga privirea fara pic de teama, de urma de regret. Privire ce nu o mai gasesti si simti ca a plecat. Mi-e drag ochiul ce in umezimea lui am prins lacrimi, spre a alunga tristeti. Am prins lacrimi ce i le’am dat cerului sa le pastreze,sa le ascunda in nori iar tu sa le gasesti, sa ghicesti ca sunt ale tale si-n ochi un zambet sa-ti fie. Cred ca cele mai dragi zambete ale tale erau cele ale ochilor. Sunt oameni ce vin, si oameni ce pleaca. Sunt oameni ce vin dar lasa urme pe care nici plecare nu vrea sa le stearga. Sunt prietenii ce nasc atatea vise, atatea nebunii si atatea zululiticii incat si soarelui ii e mila sa le atinga.
‘Acei oameni a caror imbratisare starnesc in interiorul tau un zgomot care iti aminteste ca ai pentru ce trai’
Doar acei oameni..
Ivona
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu